Am intrat în sală și m-am așezat lângă niște colegi… se pare că mă înșelasem. De această dată, lecția urma să fie susținută de… o scriitoare. Ni s-a precizat că are 80 de ani, că a stat în Germania și ca numele acesteia este Nora Iuga. A intrat în sală, s-a așezat pe scaun. Până în momentul în care a început să ne povestească unele amintiri, am avut impresia că va fi o oră plictisitoare (și sunt mai mult ca sigură ca majoritatea celor prezenți au gândit la fel). Nu a fost nevoie de mai mult de 10 minute pentru a mă convinge că Nora Iuga a avut o viață plină de evenimente. Ne-a spus cu mândrie că i-a avut ca profesori pe George Călinescu și pe Tudor Vianu.
La un moment dat m-am uitat la colegii mei, la doamna profesoară și, la ceilalți din Sala Oglinzilor… toată lumea asculta cu atenție. Unii profesori aveau pe chip un zâmbet discret… probabil își aduceau aminte de anii de până-n 1990, de viata trăită în acele vremuri, ceea ce ne povestea scriitoarea.
Nora Iuga știe să-și atragă publicul. Ne-a arătat că vârsta nu contează. Cu un spitit tânăr, putem fi mereu tineri, chiar dacă “ambalajul” se deteriorează.
“ litera lăsată pe masă
câine mort pe zăpada murdară
seamănă cu pământul
și tătal meu seamănă cu pământul
carnea ne face frumoși
își naște-n celule pământul
doar litera lăsată pe masă
e o cochilie goală
un cerc deschis
spre alt cerc”
din vol. Spitalul manechinelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu