De mulți ani n-am mai scris poezie, poate cîteva texte, uitate repede. Precedentul volum de poezie datează din 2003. Deodată, în ianuarie 2010, am simțit pofta să scriu din nou. Scriam în minte tot timpul. Într-o noapte am lăsat totul deoparte și am scris ore întregi, apoi peste încă două nopți întîmplarea s-a repetat. Am scris atunci peste trei sferturi din acest volum (e vorba de textele pe care le-am păstrat, altele, destule, fiind aruncate). Și titlul mi-a venit firesc, fără legătură cu ce scrisesem însă: „pantera sus, pe clavecin”. Eu nu prea cred în miracolul inspirației și scriu de regulă pentru că trebuie să scriu. De data asta a fost un moment cu totul special care m-a bucurat foarte mult pentru că am simțit ceva ciudat: ca și cum în mine s-ar fi trezit, deodată, pentru puțin timp, e drept, adolescentul care scria frenetic acum 30 de ani.
(Horia Gârbea pentru voluntar literar)
călătoria
cer un bilet pentru efiria
nu mi se dă
ce să cauți la efiria
n-a mai plecat niciun tren către ea
de ani și ani și
cine ești tu să
te duci la efiria
cer un bilet pentru efiria
nu mi se dă nimic
cer restul nu mi se dă
cer banii înapoi
e degeaba
cine e ăsta să meargă la efiria
mai așteaptă nu te sfătuim
e departe pericole
ce știi tu despre asta
mai bine ia-ți un bilet
pentru motru pentru mizil
unde-am ajunge dacă
am ajunge toți la efiria
cer un bilet pentru efiria
mă huiduie mă gonesc mă lovesc
toți călătorii impiegații acarii
cum ți-ai petrecut vacanța
mă întreabă indiferent
marele inchizitor
am fost în efiria
și de ce nu mi-ai spus
zice indiferent marele inchizitor
te-aș fi rugat să-mi aduci
cîteva pietre de pe țărm
scot din buzunar
cele cîteva pietre fierbinți
i le întind le ia
fără să le privească
ai grijă îmi spune
cînd te mai duci în efiria
e departe e pericol acolo
sînt lei întrebarea
am două pisici
una e albă cu dungi negre
alta e neagră cu dungi cenușii
nu e chip să le încurc
una e tandră seara
cealaltă mă mîngîie
doar dimineața
și amîndouă mă pîndesc
amîndouă știu
că sînt tinere și că
vor trăi mai mult decît mine
amîndouă se alintă
rotesc cozile
mulțumindu-mi pentru
hrana zilnică și
din priviri
amîndouă mă întreabă
cînd
cînd
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu